Ministerul Afacerilor Externe se delimitează de scrisoarea lui George Maior în care acesta critică raportul Comisiei SRI

Ministerul Afacerilor Externe se delimitează de scrisoarea lui George Maior în care acesta critică raportul Comisiei SRI
Publicat: 02/05/2019, 19:48

„Ministerul Afacerilor Externe se delimitează de declarațiile domnului ambasador George Maior prin scrisoarea deschisă adresată membrilor Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului asupra activității Serviciului Român de Informații, care a fost preluată în presă. Delimitarea instituțională față de declarațiile domnului Maior este determinată de faptul că domnia sa nu recunoaște raportul adoptat de Comisia pentru controlul Serviciului Român de Informații a Parlamentului României și se referă la acesta ca fiind un text asumat de o parte a membrilor Comisiei”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului de Externe, remis joi MEDIAFAX.

„Potrivit procedurilor parlamentare și democratice, Comisia, cu majoritatea membrilor, a aprobat raportul care este un document oficial al Parlamentului României. În aceste condiții trebuie respectată obligația de rezervă a membrilor Corpului diplomatic în raport cu autoritățile române conform principiului separației puterilor, prevăzut de Constituția României. Legea 269 din 17 iunie 2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României prevede la articolul 31, care se referă la obligațiile membrilor Corpului diplomatic și consular, ca aceștia să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii României.

În conformitate cu prevederile articolului 58 din Legea 269/2003, încălcarea de către membrii Corpului diplomatic și consular al României a prevederilor legii și neîndeplinirea cu bună-credință a îndatoririlor de serviciu atrag răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, după caz”, mai transmite Ministerul de Exerne, fără a preciza însă clar dacă se va aplica vreo măsură în cazul ambasadorului George Maior.

Poziția MAE vine ca urmare a scrisorii deschise adresată de George Maior (fost șef al Serviciului Român de Informații și actual ambasador al României în SUA) comisiei de Control SRI, după raportul acuzator care îi vizează activitatea de la SRI în relația cu Autoritatea Națională de Integritate și modul în care ar fi fost folosită instituția.

„Doresc să subliniez că toate informațiile transmise de către Serviciul Român de Informații către Agenția Națională de Integritate în calitate de beneficiar legal, au aparținut unei instituții constituționale a statului român, respectiv Serviciului Român de Informații, nu directorului acestei instituții”, se arată în scrisoarea apărută în spațiul public zilele trecute.

George Maior precizează și că Serviciul Român de Informații nu se raportează niciodată la potențialul politic al unor persoane fizice vizate de informații și a cerut declasificarea tuturor audierilor persoanelor care s-au prezentat în fața comisiei.

Maior mai face referire la raport ca fiind asumat „de o parte dintre membrii acestei”.

La scurt timp după apariția scriisorii, Horia Georgescu, fost șef al Autorității Naționale de Integritate (ANI) a scris pe Facebook că Maior a ajuns să nege realitatea faptelor sale.

„Înțeleg, prin urmare, că GM neagă realitatea care îi este defavorabilă și chiar încearcă să minimalizeze faptul că a orchestrat atacuri directe la actualul președinte al României, dar și la alți oameni politici. Trebuie, însă, să-i reamintesc lui Maior că raportul care conține toate aceste fapte dovedite cu imagini și documente a fost votat de toți membrii Comisiei (mai puțin unul, care a votat împotrivă „din oficiu” , fără să motiveze , deși în cadrul comisiei s-a declarat siderat de aspectele relatate necontestând răspunsurile oferite de subsemnatul, prin întrebări adresate chiar de către domnia sa). Așa că, între o scrisoare pierdută a unuia care minte ca să-și salveze pielea și un raport asumat atât de putere, cât și de opoziție, consider credibil raportul. PS George dacă vrei discutam public și de comisia de control a SRI!Public! Aia cu Georgian in special…parțială! Fără scrisori editate PR!”, se arată în postarea lui Horia Georgescu.

Raportul Comisiei de control SRI, de la jumătatea lunii aprilie 219, privind colaborarea dintre SRI și ANI arată că faptele fostului șef al Serviciului, George Maior, „se circumscriu unor acțiuni de poliție politică, menite să afecteze grav procese democratice, pentru a obține influență politică nelegitimă”.

„Aceste elemente se circumscriu unor acțiuni de poliție politică, menite să afecteze grav procese democratice, în beneficiul propriu și personal, pentru a obține influență politică nelegitimă, în vederea obținerii funcției de prim-ministru al României, în eventualitatea câștigarii alegerilor prezidențiale de către Victor Ponta”, se arată în raportul Comisiei de control a activității SRI.

Totodată, s-a stabilit astfel că în perioada menționată SRI a trimis către Agenția Națională de Integritate un număr de 71 de note de informare (note, note-sinteză și note speciale), privind aproape 600 de persoane, majoritatea cu funcții importante în administrația centrală și locală (miniștri, europarlamentari, deputați, senatori, președinți de consilii județene, secretari de stat, primari, viceprimari, secretari de consilii județene, consilieri de miniștri, directori de instituții etc)”, potrivit raportului.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Care sunt singurele ființe care ar supraviețui dacă Pământul s-ar confrunta cu o catastrofă.
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
×